Da,stiu, am fost blocat multa vreme in etapa a doua, o etapa grea si dificila, care poate dura la infinit. Ai nevoie de multa curaj sa poti trece peste aceasta etapa. Toate gandurile groaznice si infricosatoare care iti dadeau fiori se unesc impotriva ta. E ca si cum intreg Universul te vrea trist, dar totusi, cine se crede si Universul asta? Toata viata mea am facut pe plac altora, toata viata mea mi-am trait-o pentru a-i face pe altii fericiti, chiar daca de multe ori fericirea lor se intersecta cu tristetea mea.
Inevitabil, omul poate suporta multe, dar oricata rabdare ar avea vine si vremea cand se satura. Se satura sa depinda de altii, sa astepte sa faca ei primul pas, se satura sa tot taca si sa tot indure. Multi traiesc o viata in genunchi, dar vine si vremea cand se hotarasc ca mai bine mor stand in picioare, decat sa indure in genunchi. Si oricat de puternic ar fi omul, niciodata nu isi poate infrange constiinta. Constiinta e genul de adversar cu care e bine sa traiesti in pace si oricat ai lupta cu ea, stie mereu ceea ce vrea, niciodata nu are conditii usor de acceptat cand isi negociaza pacea, dar conditiile ei, sunt intotdeauna echitabile si corecte. Iar cand ii putem satisface conditiile si traim in pace cu ea, ne-am gasit calea de mijloc, pe care ne parcurgem restul vietii.
Calea de mijloc e etapa a treia, care urmeaza dupa orice decizie importanta. O etapa in care poti ajunge, doar daca ai spus tot ceea ce aveai de spus si ti-ai incheiat toate socotelile pe care le aveai in etapa a doua. Tranzitia de la etapa a doua, la cea de-a treia etapa nu se face dupa o noapte de somn, ci se face treptat. La inceput nelinistea si durerea se imbina cu pacea, si ajungi sa razi frenetic ca un nebun, cand vezi ce lasi in urma. Nu poti sa plangi, ca nu ai pentru ce sa plangi. Sa plangi de bucurie poate, ca nu mai esti umilit. Tranzitia intre aceste doua etape e o perioada cu plusuri si minusuri, o perioada al carui scop e sa ajungi la zero si sa ramai la zero. Cand atingi prima data punctul de zero, dureaza cateva secunde, apoi din ce in ce mai mult si cand consideri ca ai stat suficient in punctul de zero, gasesti puterea si increderea necesara sa pornesti din nou. Si pornesti la drum, cu forte proaspete, si crezi din nou ca lumea e a ta, ca ai inca multe de facut, ca ai un scop si acel scop e sa demonstrezi ca sederea ta pe Pamant, nu a fost inutila. Si acest drum deschide multe alte drumuri.
Intr-un fel sau altul fiecare ne-am nascut speciali, iar oamenii speciali, fac lucruri speciale si pentru ele trebuie sa fim amintiti de altii. Greseli facem cu totii, si multi or sa ne caute greselile si o sa ne judece pentru ele, justificand astfel greselile lor in speranta de a-si infrange constiinta. Greseli facem cu totii, unele voluntare, altele involuntare. Dar valoarea deplina a omului nu se masoara in greseli, acestea nu au vreo importanta in asta, valoarea deplina a omului este determinata de momentele in care ne-a facut pe noi ceilalti mandrii ca suntem contemporani cu ei, mandri ca-i cunoastem, mandri ca am avut puterea sa credem in ei si, uneori cand n-am crezut in ei, chiar mai mandri ca le-au putut face desi nu i-am crezut in stare.
Omul este o fiinta sociala, nu ne putem izola de altii si nu-i putem izola pe altii de noi, doar pentru ca la un moment dat nu-i intelegem. Sunt prea multe motive pentru a nu intelege ceea ce vrea cineva si chiar mai multe fapte ale cuiva pentru care noi nu gasim o explicatie. Simplul fapt ca nu-i intelegem, nu ne ofera dreptul sa-i condamnam pentru ceea ce au facut, pentru ca la randul nostru am facut multe lucruri pentru care altii ne pot judeca, fara sa inteleaga ceea ce am simtit in acele momente si ce ne-a determinat sa luam decizia de a le face sau nu.
Decizii avem in fata zi de zi, si chiar daca uneori putem fugi de ele, pana la urma tot vine momentul in care trebuie sa alegem intr-un fel sau altul, nu alegerea in sine conteaza, ci sa fim multumiti cu ceea ce am ales. Nu putem avea cate putin din toate, putem cel mult avea ideea ca orice altceva am fi ales nu ne-ar fi multumit mai mult decat ceea ce am ales sa avem. Indiferent, de statutul social, financiar sau intelectual suntem toti oameni, unii mai buni, altii mai putini buni, unii mai norocosi, altii mai putini norocosi, individual luati putem fi cel mult mediocrii, dar impreuna ca, un tot unitar, putem fi cel putin extraordinari, depinde doar de DECIZIILE pe care le luam si de increderea pe care o avem in oamenii de langa noi!
Inevitabil, omul poate suporta multe, dar oricata rabdare ar avea vine si vremea cand se satura. Se satura sa depinda de altii, sa astepte sa faca ei primul pas, se satura sa tot taca si sa tot indure. Multi traiesc o viata in genunchi, dar vine si vremea cand se hotarasc ca mai bine mor stand in picioare, decat sa indure in genunchi. Si oricat de puternic ar fi omul, niciodata nu isi poate infrange constiinta. Constiinta e genul de adversar cu care e bine sa traiesti in pace si oricat ai lupta cu ea, stie mereu ceea ce vrea, niciodata nu are conditii usor de acceptat cand isi negociaza pacea, dar conditiile ei, sunt intotdeauna echitabile si corecte. Iar cand ii putem satisface conditiile si traim in pace cu ea, ne-am gasit calea de mijloc, pe care ne parcurgem restul vietii.
Calea de mijloc e etapa a treia, care urmeaza dupa orice decizie importanta. O etapa in care poti ajunge, doar daca ai spus tot ceea ce aveai de spus si ti-ai incheiat toate socotelile pe care le aveai in etapa a doua. Tranzitia de la etapa a doua, la cea de-a treia etapa nu se face dupa o noapte de somn, ci se face treptat. La inceput nelinistea si durerea se imbina cu pacea, si ajungi sa razi frenetic ca un nebun, cand vezi ce lasi in urma. Nu poti sa plangi, ca nu ai pentru ce sa plangi. Sa plangi de bucurie poate, ca nu mai esti umilit. Tranzitia intre aceste doua etape e o perioada cu plusuri si minusuri, o perioada al carui scop e sa ajungi la zero si sa ramai la zero. Cand atingi prima data punctul de zero, dureaza cateva secunde, apoi din ce in ce mai mult si cand consideri ca ai stat suficient in punctul de zero, gasesti puterea si increderea necesara sa pornesti din nou. Si pornesti la drum, cu forte proaspete, si crezi din nou ca lumea e a ta, ca ai inca multe de facut, ca ai un scop si acel scop e sa demonstrezi ca sederea ta pe Pamant, nu a fost inutila. Si acest drum deschide multe alte drumuri.
Intr-un fel sau altul fiecare ne-am nascut speciali, iar oamenii speciali, fac lucruri speciale si pentru ele trebuie sa fim amintiti de altii. Greseli facem cu totii, si multi or sa ne caute greselile si o sa ne judece pentru ele, justificand astfel greselile lor in speranta de a-si infrange constiinta. Greseli facem cu totii, unele voluntare, altele involuntare. Dar valoarea deplina a omului nu se masoara in greseli, acestea nu au vreo importanta in asta, valoarea deplina a omului este determinata de momentele in care ne-a facut pe noi ceilalti mandrii ca suntem contemporani cu ei, mandri ca-i cunoastem, mandri ca am avut puterea sa credem in ei si, uneori cand n-am crezut in ei, chiar mai mandri ca le-au putut face desi nu i-am crezut in stare.
Omul este o fiinta sociala, nu ne putem izola de altii si nu-i putem izola pe altii de noi, doar pentru ca la un moment dat nu-i intelegem. Sunt prea multe motive pentru a nu intelege ceea ce vrea cineva si chiar mai multe fapte ale cuiva pentru care noi nu gasim o explicatie. Simplul fapt ca nu-i intelegem, nu ne ofera dreptul sa-i condamnam pentru ceea ce au facut, pentru ca la randul nostru am facut multe lucruri pentru care altii ne pot judeca, fara sa inteleaga ceea ce am simtit in acele momente si ce ne-a determinat sa luam decizia de a le face sau nu.
Decizii avem in fata zi de zi, si chiar daca uneori putem fugi de ele, pana la urma tot vine momentul in care trebuie sa alegem intr-un fel sau altul, nu alegerea in sine conteaza, ci sa fim multumiti cu ceea ce am ales. Nu putem avea cate putin din toate, putem cel mult avea ideea ca orice altceva am fi ales nu ne-ar fi multumit mai mult decat ceea ce am ales sa avem. Indiferent, de statutul social, financiar sau intelectual suntem toti oameni, unii mai buni, altii mai putini buni, unii mai norocosi, altii mai putini norocosi, individual luati putem fi cel mult mediocrii, dar impreuna ca, un tot unitar, putem fi cel putin extraordinari, depinde doar de DECIZIILE pe care le luam si de increderea pe care o avem in oamenii de langa noi!
Comments
Post a Comment