În bârlogul ursului

E o varsta la care deja multi stiu ce vor de la viata. Din diferite motive, inca nu imi dau seama ce vreau cu adevarat, dar sunt unele lucruri de care sunt sigur. Sunt sigur ca interesele mele personale nu ocupa primul loc in lista valorilor in care inca imi place sa cred, dar cu siguranta astazi ocupa un loc superior intereselor acelora pe care altadata ii consideram prieteni. Nu invinovatesc pe nimeni pentru asta. La 23 de ani trebuie sa stii sa-ti asumi responsabilitatea chiar si pentru lucrurile care nu  ti s-au intamplat din vina ta. Imi placea sa cred ca nimic din tot ceea ce se intampla nu ma poate surprinde, dar inevitabil, surprizele reprezinta partea cea mai placuta a vietii, in special pentru oamenii pe care e mai greu sa-i surprinzi, chiar daca viata e o lupta in care trebuie sa eviti surprizele. Si ca si oricare lupta, viata nu a fost, nu e si nu o sa fie niciodata cinstita, dar cu siguranta e o lupta solicitanta. Pe unii ne solicta mai tare in mod fizic, pentru altii ...

E una din multele nopți în care nu pot dormi... Sunt atât de multe în ultima vreme încât am început să cred că așa e normal. Poate vă întrebați de ce nu pot dormi? Probabil că dacă știam de ce nu pot, așa bine visam că scriu pe blog... Multă vreme am lăsat impresia că nu-mi pasă, dar sufletul meu a fost mereu ca o fereastră vara și fiecare a putut privi prin ea și mai ales a înțeles ce a vrut să înțeleagă. Întotdeauna mi-a plăcut să am încredere în oameni, mi-a plăcut să-i ajut si să-i înțeleg pe alții, chiar mai mult decât m-am ajutat și m-am înțeles pe mine. Într-adevăr nu mi-a păsat,  nu mi-a păsat de mine și de felul în care îmi trăiesc viața, dar niciodată nu i-am sfătuit pe alții să repete greșelile mele. Tot ceea ce am făcut până acum, am făcut cu drag și chiar și atunci când am greșit, am greșit din toată inima. Am făcut doar promisiuni pe care eram sigur că le pot onora, nu le-am onorat pe toate încă, dar cu siguranță o voi face cândva, nu știu să vă spun exact...

Trăim într-o lume bazată pe aparențe, în care este preferabil să nu intepretezi lucrurile, să folosești doar informațiile sigure, care oferă avantaje minime. Parcă totul a devenit atât de practic, încât nu mai contează principiile teoretice pe care funcționează. E normal să nu te intereseze principiile științifice pe care funcționează un telefon mobil sau calculatorul, atât timp cât le poți utiliza în așa fel încât să fii mulțumit de interacțiunea cu ele. Dar din dorința de a duce o viață cât mai practică, mulți dintre noi am început să interacționăm la fel și cu oamenii din jurul nostru. Spunea Einstein, cu mult timp în urmă, că totul e relativ... Și pe teoria asta a relativității se bazează toată tehnologia modernă de care suntem încojurați, dar simt că oamenii sunt chiar mai relativi decât teoria relativității în sinea ei. Principiul acțiunii și reacțiunii descrie suficient de concis fenomenele pentru a ne ajuta să le înțelegem. Pentru fiecare acțiune vom avea o reacțiun...

Da, știu! Nu e surprinzător că scriu astăzi despre femei. Surprinzător e că urăsc tot ceea ce reprezintă 8 martie și cu toate astea nu sunt misogin. Misogin e să apreciezi femeia odată pe an și tot restul anului să o faci să se simtă inutilă și folosită. Globalizarea nu a făcut altceva decât să ne bage pe gât zile în care să apreciem diferite categorii de oameni și pe care să le neglijăm tot restul anului. Cu toate că urăsc 8 martie, iubesc femeile. Și de altfel cum să nu le iubești? Când o lume fără ele ar fi doar o lume moartă... Ele sunt cea mai frumoasă creație a naturii. Sunt gingașe dar puternice în același timp, poate nu au forța fizică a unui bărbat, dar sunt infinit mai puternice din punct de vedere psihic. Deși sunt puțini cei care au curajul să recunoască, bărbații se simt intimidați de ele. Timp de secole, le-am interzis accesul în școli, dar singura persoană care a reușit până acum să câștige două premii Nobel, a fost o femeie. Nici un bărbat nu a reușit să eg...

În ultimul timp am încercat o aboradare cât mai pozitivă asupra situațiilor în care m-am aflat. Dar nu și azi. Nu cred că e cazul să menționez că mult timp am fost nepăsător, de altfel nici nu e prea complicat să nu-ți pese de nimeni și nimic. Din diferite motive, să zicem că am avut o revelație, m-am hotărât să schimb câteceva. Și când vrei o schimbare, nu trebuie să cauți prea mult ce să schimbi, că sunt suficiente lucruri care nu ne muțumesc și în privința cărora putem aduce îmbunătățiri. Întodeauna e loc de mai bine, nu? Îmi plac începuturile, nu e noutate, dar pe cât de bine încep unele lucruri, pe atât de prost continuă. Și până acum, dacă mergeau prost, renunțam la ele. De ce? Pentru că nu îmi păsa. Azi e una din acele zile în care am impresia că mai prost de atât nu prea are ce să meargă și nu e doar o impresie. De obicei aș fi renunțat ușor și aș fi găsit suficiente motive care să mă determine să-mi schimb din nou planurile, dar nu și azi. Azi sunt suficient de în...

Decizii...? Am scris despre ele. Dar încă îmi place să le analizez, chiar şi pe cele care nu mi-au aparţinut în totalite. În general lucrurile sunt simple când ştii ce vrei. Şi ar rămâne la fel de simple dacă nu ar trebui să decizi la fiecare pas. Oare să aştepţi? Oare să-l faci pe următorul? Cât de mult să aştepţi la următorul pas? Următorul pas să fie tot înainte? Dar dacă vrei să te întorci? De ce te-ai întoarce? O să fii mereu cu un pas înaintea celorlalţi? O să rămâi mereu cu un pas în urmă?... Şi astea sunt doar deciziile lipsite de importantă, nu cele care provoacă insomnii.   Dar spre marea mea dezamăgire, încă nu e timpul să te întrebi cum ar fi fost dacă. Vremea aceea o să vin abia atunci când eu găsesc răspunsul. Prezentul şi viitor apropiat arată că ai ales bine, dar pe termen scurt. Probabilitatea şi calculul probabilităţilor te avantajează. Sunt departe de ceea ce cred că pot, dar încă stau pe loc. Nici măcar nu îndrăznesc să privesc înspre acea zare... Da...

”Dileme existențiale”, așa ne-am obișnuit să numim întrebările apăsătoare pentru care nu avem răspuns. Dar cele mai des întâlnite sunt fără răspuns pentru că ele apar în urma unor întâmplări atât de oribile că până să auzi de ele, sau mai rău să le trăiești, nici măcar nu puteai concepe că există. Copilăria, pentru cei care au avut-o, este cu atât mai prețioasă cu cât ne îndepărtăm mai tare. Sinceritatea din ochii unui copil și inocența cu care te privește în ochi, sunt singurele lucruri normale în care mai cred azi. De mult nu mă mai surprinde nimic, dar asta nu înseamnă că nu mi se întamplă des să rămân fără cuvinte. Am căutat explicații și răspunsuri la întrebări pe care mi-e groază să le rostesc cu voce tare, dar acum, sper să nu le găsesc vreodată. Ne place să ne ascundem în spatele diferitor legi și coduri. Etică, bune moravuri, drepturile omului, sunt doar povești pompoase în care ne place să învelim adevărată natura a noastră, a oamenilor. O natură cu care nu ne naș...

Privită în sensul în care se referă la vârsta cuiva, este doar un lucru efemer şi prea puţin semnificativ. În schimb, dacă o percepem ca fiind o stare de spirit, a cărei intensitate creşte simultan cu numărul de secunde în care avem impresia că inima noastră tresaltă atât de puternic încât pieptul nostru pare neîncăpător, o putem caracteriza ca fiind atemporală. Ea nu depinde de timp, cel puţin nu aşa cum îl percepm noi. Nu vârsta ne face mai tineri sau mai bătrâni, ci limitele imaginare pe care ni le impunem ca bariere absolute pe care nu le putem depăşi. Tinereţea îmbracă multe haine, dar poate cea mai importantă dintre acestea este libertatea. Mult timp după 1989 s-a vehiculat ideea că vom fi liberi. Dar aşa zisa libertate de exprimare care ne-a fost promisă este garantată doar celor care promovează o propagandă, e adevărat, nu una de natura comunistă, dar la fel de hidoasă. Avem ziare, radiouri si o multitudine de posturi TV, dar toate au acelaşi scop comun: să spele cr...

Azi, și nu doar azi, de ceva timp, cu mici excepții dar de scurtă durată, nu mă gândesc la lucruri vesele și cu siguranță nu o sa vorbesc despre ele. Știu că nu totul e alb sau negru, și deși știu, nu vreau să cred. Știu ca am spus că majoritatea sunt gri, unele mai închise altele mai deschise, dar azi și mai ales acum, prefer să cred ca totul e doar o succesiune rapidă de alb sau negru, și toate se intamplă atât de repede și atât de încet uneori, încât doar lasă impresia că ar fi gri. Roșu, galben, verde, albastru, se pierd prea des în oceanele de alb și negru. Azi, toți cei care aveau cândva culoare, au preferat să renunțe la ea. Visele nu rănesc pe nimeni... Ele dau culoare. Și culoarea lor, în contrast cu lipsa de culoare pe care o trăim, amplifică îndoielile și regretele. Cum ar fi fost dacă? Câțiva mai indrăznesc să se întrebe, mai puțini încearcă să răspundă și nimeni nu găsește un răspuns. Viața e ca un labirint, cu drumuri și posibiltăți infinite, dar timpul pe car...

Nu am mai spus niciodată ceea ce scriu astăzi, dar a fost mereu felul meu de a vedea lucrurile. Nu mă consider perfect, nu există oameni perfecţi, dar îmi place să cred că sunt un idealist. Încerc mereu să privesc dincolo de aparenţe. Întotdeauna mi-a plăcut să interpretez lucrurile şi rareori le-am interpretat greşit. Mulţi cred că mă cunosc, cei care mă cunosc cred, uneori că sunt ciudat şi au dreptate. De ce sunt ciudat? Pentru că sunt diferit. Majoritatea au interese, eu am principii. Majoritatea are lucruri de demonstrat, eu nu. Majoritatea îşi exprimă sentimentele, eu nu. Majoritatea îi judecă pe alţii folosind diferite criterii, eu nu. Întotdeauna mi-a plăcut să înţeleg oamenii şi chiar dacă nu întotdeauna am reuşit, vă asigur că întotdeauna am încercat. Majoritatea lucrurilor pe care le spune majoritatea sunt minciuni. Şi oricât de des minte majoritatea, nu ştie să mintă mai bine decât mine. Şi chiar dacă ştiu să mint mai bine decât majoritatea, nu simt nevoia să o ...

Din diferite motive, nu găseam motivaţia necesară. Nu vreau să vorbesc prea mult despre motive, o să spun doar că am şi eu dreptul la povestea mea. O poveste cu multe variante şi număr de perspective egal cu al celor care, în mod mai mult sau mai puţin voit, o spun. Nu o să mă pierd în detalii, dar o să vorbesc şi despre ele, la modul general, într-o postare ulterioară. Sunt unul dintre cei care încă mai crede în scopuri şi mijloace. Îmi place să cred că, incă toate lucrurile au sens chiar şi atunci când eu nu îl găsesc, şi că există un raport de cauzalitate bine definit între ele. Sunt enervant, arogant, încăpăţânat, gras, simpatic, uneori prietenos, alteori răutăcios, leneş, pragmatic, egocentrist, bun ascultător, uneori prea vorbăreţ, alteori prea tăcut. Sunt greu de înţeles, uneori chiar şi pentru mine. Am multe calităţi şi defecte, ca oricare om, de altfel, ele nu fac altceva decât să mă definească, dar pe scurt, tot eu sunt. Scriu azi pentru că, am aceleaşi motive ca...

Mi-am propus sa nu mai beau alcool si n-am baut un timp, apoi mi-am propus sa nu mai scriu o vreme pe blog, si nu am scris, dar inca imi face placere sa scriu si de aceea, o vreme o sa scriu iar. Despre ce? Despre idei si revelatii, azi, maine poate despre altceva, poate nu respectand sensul lor din Dictionarul Explicativ al Limbii Române, ci mai degraba pastrand o limita normala intre DEX si felul meu de a le percepe. Idei? Avem cu toti, unele mai puternic fundamentate, altele mai vagi, dar cert e ca le avem. Unele sunt mai persistente, altele trec in cateva secunde. Unele devin ganduri, altele chiar si fapte. Unele raman ascunse, poate pentru ca sunt prea ciudate, poate pentru ca sunt prea diferite de ideile altora, dar cele ascunse ne framanta parca mai intens. Si cautam solutii pentru ele, solutii care par uneori imposibile, mai ales cand trebuie sa respectam si o anumita limita de timp, care pare sa ne preseze din ce in ce mai intens pana o atingem. Si orice prelungir...

Poate prea repede, poate prea incet, dar trece si vine si odata cu ea trecem si venim si noi. Nu stiu unde ne indreptam, dar stiu unde as vrea sa ajung. Soarele si luna ne-au luminat mereu cararile, dar lumina lor, din pacate, nu poate lumina si mintea noastra. Nu mai stiu de mult ce vreau, dar VREAU! Si in fiecare zi vreau altceva si altceva, si nu am nimic din ce vreau. Poate pentru ca inca nu am vrut nimic cu adevarat. Am privit mereu pasiv si impasibil, cum pleaca unii si cum vin altii, dar niciodata nu m-am opus. Am crezut mereu in liberul arbitru, dar acea vreme a trecut. A venit vremea sa arbitrez si eu viata mea. Mi-a placut mereu sa cred in oameni si sa caut ceva bun, chiar si in cel mai rau lucru. M-am bucurat si am suferit deopotriva, pe drumul pe care am mers, intensitatea lui mereu schimba viteza cu care imi doream sa trec prin anumite perioade ale vietii mele. Am ocolit de multe ori obstacolele care-mi faceau drumul mai greu, dar mereu timpul m-a taxat. Am re...

Si cel mai adesea, ne mintim singuri. Inevitabil, a venit momentul sa revin cu alte ganduri, care ma preocupa acum. Spuneam in postarile anterioare ca momentele de zero sunt cele mai importante, pentru ca ele confera liniste. O liniste, la care, doar noi, din diferite motive, renuntam, sperand ca de data aceasta vom fi atat de fericiti incat, orice s-ar intampla, nu putem cadea sub zero. Am facut greseala sa cred din nou, sa sper, sa vreau si recunosc, mi-a facut placere, si un timp am uitat ca... O sa simt nevoia sa scriu. Fiecare moment in care suntem dezamagiti este precedat de un altul, in care credem ca lumea e a noastra si ca totul ne este permis si ne luam angajamente si facem promisiuni, si valul ne poarta cu avantul lui, pana cand inevitabil se loveste de stanci. Cu cat e mai mare valul de entuziasm care ne cuprinde, cu atat mai dureroasa e caderea. Unele valuri sunt atat de intense si dureaza atat de mult, ca uneori ne lasa impresia ca stancile pe care le vedem i...

Fericirea, definita de Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Dialectica raţiunii pure practice (1972) ca fiind "starea unei fiinţe raţionale în lume, căreia, în întregul existenţei ei, totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează deci pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei ei.", ma cam ocoleste deo vreme incoace. Daca in copilarie, cand nu stiam nimic si habar nu aveam de ceea ce se petrece in jurul meu, eram prieten bun si de nedespartit cu ea, azi am ajuns s-o caut cu disperare. Nu pretind ca as stii prea multe nici azi, dar am inceput sa mai vad ce se intampla in jur si neatent la ce face ea am pierdut-o. Se pot spune atat de multe despre fericire, dar eu vreau sa ma rezum in a spune ca momentan nu am parte de ea, desi o caut de ceva vreme, si cautarea aceasta devine din ce in ce mai disperata... Uneori ma gandesc de ce nu exista un button de "fast forward" si in viata mea, pen...

Recunosc, mi-a luat ceva timp sa-mi adun putin gandurile si sa gasesc ceva despre care sa scriu. Ieri ma gandeam sa scriu despre monarhie si dorinta mea de a fi condusi de un rege, dar nu as vrea sa politizez aceasta parte a sufletului meu. Citeam adineauri niste poezii si nu am putut sa nu remarc poezia "Sunt douăzeci de ani..." scrisa de Nicolae Labiş , unul din marii nostri poeti, plecat prematur din aceasta lume. Imi place mult aceasta poezie, dar gandul meu zboara in alta parte. Am implint 21 de ani, acum cateva zile. Aceasta varsta reprezinta in multe societati varsta la care oamenii ating deplina maturitate si sunt capabili sa gandeasca singuri pentru ei. Nu e un secret ca am avut libertatea de a lua singur decizii, de mai multi ani, nu doar de acum cateva zile. Pentru unii, deciziile mele au fost bune, pentru altii au fost rele, dar in totalitate, deciziile, au fost doar ale mele. Imi amintesc de copilarie, de vrmea, cand ma gandeam ca o sa mut muntii din...

Astazi am sa va vorbesc despre trecut si greseli, despre prezent si dureri si despre viitor si sperante. Toti am facut greseli de diferite proportii, voluntare si involuntare in diferite masuri. Fiecare isi cunoaste greselile chiar daca, in general, inceraca sa le uite sau sa le izoleze. Einstein spunea, cu mult timp in urma, ca toate sunt relative, si personal, ii impartasesc acesata parere. Relativitatea este intr-adevar o caracteristica universala, dar alaturi de ea se afla si alte caracteristici, dintre care as vrea sa reamintesc inevitabilitatea. Daca prima are o tenta de neutralitate si intareste antitieza dintre avantajele si dezavantajele diferitelor ipostaze in care ne aflam, a doua are o perspectiva care nu include in domeniul ei neutralitatea pe care o confera relativitatea, ci este completata de ea. Inevitabilitatea nu poate avea decat efecte subiective pentru ca este generata din cauze de aceeasi natura. Subiectivitatea inevitabilitatii ne priveaza de impartia...

A trecut ceva vreme de cand am fost pe acasa, dar de fiecare data cand merg pe acasa, nu pot sa nu merg pe la scoala sa-mi vad fostii profesori si sa vad care mai e starea de spirit in scoala in care cu drag mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei. Constat de fiecare data, ca "bunul simt", despre care, unul dintre profesorii pe care i-am indragit spunea ca este al "saselea simt" si el ne deosebeste de animale, este tot mai rar intalnit la generatiile care ne-au sucedat. Daca generatiile anterioare noua, erau guvernate de el, treptat acesta a inceput sa-si piarda puterea de decizie in comportamentul pe care elevii il au la scoala. Generatiile anterioare generatiei noastre nici macar nu isi imaginau ca pot sa-i intoarca vorba unui profesor. Generatia noastra, in schimb, cauta mereu argumente solide pentru a-i contrazice, dar cauta argumentele, in asa fel incat, ele sa nu jigneasca interlocutorul nostru, si anume profesorul. Dar generatiile de acu...

Da,stiu, am fost blocat multa vreme in etapa a doua, o etapa grea si dificila, care poate dura la infinit. Ai nevoie de multa curaj sa poti trece peste aceasta etapa. Toate gandurile groaznice si infricosatoare care iti dadeau fiori se unesc impotriva ta. E ca si cum intreg Universul te vrea trist, dar totusi, cine se crede si Universul asta? Toata viata mea am facut pe plac altora, toata viata mea mi-am trait-o pentru a-i face pe altii fericiti, chiar daca de multe ori fericirea lor se intersecta cu tristetea mea. Inevitabil, omul poate suporta multe, dar oricata rabdare ar avea vine si vremea cand se satura. Se satura sa depinda de altii, sa astepte sa faca ei primul pas, se satura sa tot taca si sa tot indure. Multi traiesc o viata in genunchi, dar vine si vremea cand se hotarasc ca mai bine mor stand in picioare, decat sa indure in genunchi. Si oricat de puternic ar fi omul, niciodata nu isi poate infrange constiinta. Constiinta e genul de adversar cu care e bine sa tra...

Se pot spune multe lucruri despre destin si poate fi perceput dintr-o infinitate de perspective. De asemenea exista posibilitatea de a crede sau nu in destin. In general acesta implica o credinta intr-o forta superioara care ne guverneaza actiunile intr-un fel scris si prevazut dinainte de anumite tipare si indiferent de actiunile pe care le-am lua e acelasi ca si in ziua in care ne-am nascut. Eu personal nu cred in acest gen de destin. Toate deciziile si alegerile pe care un om le face nu pot fii colineare pe o dreapta numita destin. Destinul fiecaruia, din punct de vedere geometric poate fi descris in general ca o curba, ale carei puncte reprezinta cate o decizie sau alegere. Matematic vorbind, am putea-o defini ca o ecuatie, dar o ecuatie de ordin infinit, cu o infinitate de necunoscute. Solutia ecuatiei vietii lui, o cauta fiecare, neintrerupt, voluntar sau involuntar, dar intotdeauna e aceasi: moartea. Am putea deduce astfel ca vietile oamenilor sunt ecuatii diferite ...

Vine o vreme in viata fiecaruia cand trebuie sa ia o decizie singur. Unele sunt usoare, altele doar par usoare. In schimb nu exista decizii in totalitate benefice sau in totalitate malefice, fiecare decizie are avantaje si dezavantaje. Unele decizii au mai multe avantaje, altele au mai multe dezavantaje. Dar chiar si cea mai benefica decizie pe care o luam are dezavantajele ei. De asemenea fiecare decizie e urmata de o perioada de incercari si regandiri, reanalizari. A venit si pentru mine timpul sa aleg si recunosc, trebuia sa aleg cu mult timp in urma, dar am tot amanat sa aleg in speranta ca o sa pot evita acest lucru. Cu cat am amanat mai mult, cu atat mi-a fost mai greu sa aleg, dar a fost inevitabil. Din doua lucruri care ofereau beneficii abia intr-un viitor indeparatat si multe nemultumiri si dezamagiri in prezent, am ales un lucru a carui concretizare depinde in cea mai mare masura de mine si nu implica pe altii. In prima faza, insomnia si nelinistea m-au cuprins....

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris, poate si pentru ca m-au ocolit ideile demne a fi scrise, in schimb nu m-au ocolit gandurile. M-am gandit mult in ultimele zile, mi-am dat seama ca multe intrebari pe care mi le-am adresat nu isi gasesc raspunsul in mintea mea. Nu are rost sa le mai enumar acum, sincer prefer sa le uit si poate pe viitor cand mai gasesc cate un raspuns care sa se potriveasca unora din ele o sa ma simt ceva mai implinit decat acum. Azi vreau sa ma uit in urma, dar nu cu regret si nostalgie, doar cu bucuria de a fi trait unele momente memorabile alaturi de colegii si prieteni din liceu. Viata de liceu e o perioada frumoasa a vietii, o perioada in care toti incercam intr-un fel sau altul sa ne evidentiem. Am trecut si eu prin asta, de la Catalin cel infumurat pana la Ursu' a fost o cale lunga, poate si pentru ca in clasa a 9-a nu aveam, inca, "greutatea" necesara unui aseamenea nume. Au fost zile multe si lucruri pe care le-am facut cu ...