Fericirea? Stiu o mai astept inca!

Fericirea, definita de Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Dialectica raţiunii pure practice (1972) ca fiind "starea unei fiinţe raţionale în lume, căreia, în întregul existenţei ei, totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează deci pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei ei.", ma cam ocoleste deo vreme incoace. Daca in copilarie, cand nu stiam nimic si habar nu aveam de ceea ce se petrece in jurul meu, eram prieten bun si de nedespartit cu ea, azi am ajuns s-o caut cu disperare. Nu pretind ca as stii prea multe nici azi, dar am inceput sa mai vad ce se intampla in jur si neatent la ce face ea am pierdut-o. Se pot spune atat de multe despre fericire, dar eu vreau sa ma rezum in a spune ca momentan nu am parte de ea, desi o caut de ceva vreme, si cautarea aceasta devine din ce in ce mai disperata... Uneori ma gandesc de ce nu exista un button de "fast forward" si in viata mea, pentru a putea sari peste evenimentele neplacute de care am parte cam des in ultimul timp, poate prea des as spune eu.
Inevitabil, am strigat de multe ori cu vocea mintii mele "NU MAI POT!", dar stiti si voi cum se spune, cand cineva se gandeste ca nu mai poate, mai poate indura inca mult si bine. Da, intr-adevar, nu am incetat inca sa o caut. De ce as inceta cand fiecare secunda in care o caut ma apropie mai tare de ea? Mai ales ca sunt tot mai putine locuri, in care nu am cautat-o inca. Nu cred ca voi inceta vreodata sa o caut, dar ceea ce cred dint tot sufletul meu este ca intr-un final tot am s-o gasesc. Sunt dependent de ea. Fiecare intalnire, de scurta durata, din trecutul recent, pe care am avut-o, m-a facut sa o vreau mai mult , din ce in ce mai mult. Multi gasesc fericirea in lucruri marunte si izolate, si fiecare o percepe individual. Multi se multumesc sa o aiba si pentru cateva secunde, dar mie parca nu-mi mai ajung. Nu vreau sa ma mai amageasca si apoi sa ma paraseasca din nou! Data viitoare cand ma intalnesc cu ea, am de gand sa alerg dupa ea, n-o mai las sa treaca pe langa mine ca si cand nu m-ar fi cunoscut. Nefericit tot sunt de o vreme incoace, sunt sigur si cand nu voi mai fi sigur, va asigur ca tot o sa sper, ca o voi gasi. Fiecare o vom gasi la un moment dat, dar eu stau din ce in ce mai prost cu rabdarea, de asta poate nu imi place pescuitul. Vreau s-o gasesc si s-o prezint tuturor, incat fiecare sa aiba parte de ea... dar inca nu am reusit, oricat de mult imi doresc. Vreau s-o gasesc pentru ca stiu ca atunci cand o voi gasi, noptile mele vor fi mai linistite si visul care azi imi pare un cosmar, il voi uita intr-o dimineata in care ma voi trezi fericit. E o cautare dureroasa si care inainteaza lent, dar stiu... stiu... stiu... pana la urma tot o voi gasi chiar daca doar pentru o alta perioada scurta de timp, pe care voi incerca sa o fac sa dureze o eternitate. Vine si vremea mea, si voi striga ca un nebun atunci cand o voi gasi. Cand voi striga mai tare, sa nu va speriati de mine, sa stiti doar ca SUNT FERICIT!