Profesori si generatii

A trecut ceva vreme de cand am fost pe acasa, dar de fiecare data cand merg pe acasa, nu pot sa nu merg pe la scoala sa-mi vad fostii profesori si sa vad care mai e starea de spirit in scoala in care cu drag mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei. Constat de fiecare data, ca "bunul simt", despre care, unul dintre profesorii pe care i-am indragit spunea ca este al "saselea simt" si el ne deosebeste de animale, este tot mai rar intalnit la generatiile care ne-au sucedat. Daca generatiile anterioare noua, erau guvernate de el, treptat acesta a inceput sa-si piarda puterea de decizie in comportamentul pe care elevii il au la scoala. Generatiile anterioare generatiei noastre nici macar nu isi imaginau ca pot sa-i intoarca vorba unui profesor. Generatia noastra, in schimb, cauta mereu argumente solide pentru a-i contrazice, dar cauta argumentele, in asa fel incat, ele sa nu jigneasca interlocutorul nostru, si anume profesorul. Dar generatiile de acum, nu doar ca nu mai au alte argumente, in rerprosurile, intemeiate sau nu, pe care le aduc profesorilor, ci doar lipsa de respect si jignirile.
In ritmul acesta, nu mai sunt multi pasi pana si ultima umbra de bun simt se va risipi. Nu pot sa nu ma intreb a cui e vina, ca s-a ajuns intr-o asemenea situatie mai mult decat revoltatoare pentru mine. Am avut mereu disputele mele, cu domnii profesori, dar totdeauna am incercat sa pastrez decenta, chiar si atunci cand imi aratam nemultumirea. Siti voi, profesorii, sunt acea categorie de oameni care au nevoie de vocatie si o rabdare extraordinara pentru a forma si a da tarii viitorii conducatori, artisti, sportivi si oameni cu care noi sa ne mandrim si pe care fiecare dintre noi sa-i aprecieze. Dupa ce clasa politica i-a umilit pe profesori, prin diferite taieri salariale si umilinte publice, am ajuns si noi, cei care am avut atea de invatat de la ei, noi cei care prin succesul nostru, compensam nemultumirile materiale cu impliniri sufletesti, am ajuns sa-i umilim pana si noi. Cat timp ne va lua sa realizam ca in acest fel, o sa ajungem in situatia in care profesorii adevarati, oamenii de care depinde in cea mai mare masura viitorul tarii, o sa se gaseasca din ce in mai rar?
In ultimele veri, acasa, la Sarmasu, am avut deosebita placere sa fim vizitati de un grup de tineri olandezi voluntari intr-o organizatie non-guvernamentala (al carei teme principale nu le-am aflat inca) si din discutiile pe care le-am avut cu ei, am ramas surprins cand unul dintre ei a spus ca el vrea sa devina profesor. Cunoscand conditiile dificile cu care se confrunta profesorii nostri zi de zi, nu am putut sa nu intreb: "de ce te-ai face profesor?" Si raspunsul primit a fost unul care m-a lasat fara cuvinte: "pentru ca doar avand profesori de calitate, care sa ne invete adevaratele valori putem progresa ca societate." M-a uimit intr-atat de tare acest raspuns, incat in secunda urmatoare mi-am cerut scuze pentru ca indraznit sa-i adresez o asemenea intrebare. Acum, nu pot sa nu ma gandesc cum s-a ajuns in situatia in care profesorii nostri au ajuns atat de subapreciati incat aproape nimeni nu mai viseaza sa devina profesor. Singurul raspuns pe care l-am gasit la aceasta intrebare a fost ca noi, dupa caderea comunismului, am avut parte de atat de multa libertate incat nu ne-a mai interesat sa nu incalcam libertatile celor care sunt in jurul nostru.
Azi nu mai cenzureaza nimeni cartile de valoare care nu proslavesc un regim politic sau altul, dar nu le cenzureaza pentru ca le cenzuram noi insine prin faptul ca nu le citim. Daca altadata erai obligat sa nu citesti o anumite carte si erai nespus de bucuros cand totusi o citeai, azi cand avem posibilitatea sa citim orice carte, nici macar nu ne mai intereseaza. Tot timpul multi dintre noi au condamnat comunismul pentru incetinirea progresului intelctual al societatii, dar acum libertatea, tradusa pentru noi in ignoranta, ne face sa pierdem interesul pentru progres. De ce oamenii, cand le era interzis sa faca un anumit lucru, luptau pentru a reusi sa-l faca, iar azi cand nu le este interzis nimic, nu-i mai intereseaza? Asta e viitorul pentru care oamenii au murit in decembrie '89 pe strazi strigand libertate? Ca atunci cand ajungem intr-adevar sa avem libertate de exprimare, sa nu mai stim nici macar sa ne exprimam? Sa ajungem sa oprimam intelctualii si sa-i desconsideram chiar mai mult decat o facea comunismul?
Setea de cunoastere a fost inlocuita de prostie si am ajuns sa fim guvernati de inculti al caror singur scop in viata este sa stranga o suma cat mai mare de bani, intr-un timp cat mai scurt. Daca pe vremea comunismului, oamenii erau apreciati macar putin pentru calitatile pe care le aveau, fie ele sportive, artistice sau de orice alta natura, azi am ajuns sa prigonim adevarele valori si elitele tarii si sa-i alungam peste hotare. Societatea noastra democratica e mai comunista decat comunismul in sine. Prostia, hostia, minciuna, incultura, moravurile usoare si lipsa integritatii au fost ridicate la rang de lege in aceasta tara. De ce? Pentru ca fiecare dintre noi, cand a avut libertatea de a alege, a ales prost.
Ma intreb cat o sa mai putem sa acceptam situatia aceasta critica in care ne complacem si in care ne cantonam? O sa spuneti ca sunt inca unul dintre cei care stiu doar sa critice dar nu au solutii pe care sa le prezinte. Singura modalitate de iesire din acest labirint intunecat al istoriei romanilor, o iesire pe care fiecare dintre noi trebuie sa o caute neincetateste,este aceea de care, fiecare carte citita ne apropie si fiecare secunda irosita degeaba ne indeparteaza. Nu e datoria celor tineri si celor care ne vor urma sa indrepte greselile pe care le-am facut noi. E datoria noastra a tuturor sa ne straduim sa schimbam mentalitati, in primul rand pe ale noastre si daca e cazul, mentalitatile copiiilor nostri. O tara in care majoritatea sunt prosti si inculti e mai usor de mintit, dar e intotdeauna din ce in ce mai saraca si tot mai aproape de pieire. Suntem noi tradatorii care nu vor putea sa lase mostenire copiiilor lor, o patrie? O patrie pentru binele si conservarea careia altii au murit cu drag. Stramosii nostri au platit un pret scump pentru ca noi sa avem azi libertatea de a face ce vrem si noi nici macar nu stim ce vrem? Vom pleca noi oare la fel de impacati ca ei, de pe aceasta lume? Ei macar au crezut ca nu mor degeaba, dar noi in ritmul asta nu ne dezicidem doar de stramosii nostri, ci ucidem pana si viitorul copiiilor pe care inca multi dintre noi nu-i avem.
Dragi fosti colegi de liceu si dragi elevi, nu va mai prigoniti profesorii pentru o nota sau pentru o lectie de morala pe care o primiti, pentru ca ei nu va vor decat binele, vor sa va pregateasca pentru ceea ce urmeaza dupa scoala: viata. Si viata o sa dea fiecaruia mult mai multe palmi decat v-au dat toti profesorii de pana acum si palmile pe care le da viata sunt mult mai dureroase. Daca vreti sa va fie bine, nu ii dispretuiti pe cei care vor sa va invete bine. Generatii mai sunt inca multe, dar profesori adevarati din ce in ce mai putini si va rog atunci cand ii intalniti arata-ti-le respectul pe care si l-au castigat de-a lungul anilor de munca prin care au dat nastere valorilor adevarate. Nu ii mai judecati pentru lucrurile pe care voi nu le intelegeti, pentru ca o sa regretati nespus de mult acele situatii, si de multe ori nu veti avea nici macar prilejul de a va cere scuze. Daca vreti ca viitorul vostru sa fie maret, da-ti dovada ca sunteti oameni si aveti bun simt!