Recunosc, mi-a luat ceva timp sa-mi adun putin gandurile si sa gasesc ceva despre care sa scriu. Ieri ma gandeam sa scriu despre monarhie si dorinta mea de a fi condusi de un rege, dar nu as vrea sa politizez aceasta parte a sufletului meu. Citeam adineauri niste poezii si nu am putut sa nu remarc poezia "Sunt douăzeci de ani..." scrisa de Nicolae Labiş, unul din marii nostri poeti, plecat prematur din aceasta lume. Imi place mult aceasta poezie, dar gandul meu zboara in alta parte. Am implint 21 de ani, acum cateva zile. Aceasta varsta reprezinta in multe societati varsta la care oamenii ating deplina maturitate si sunt capabili sa gandeasca singuri pentru ei. Nu e un secret ca am avut libertatea de a lua singur decizii, de mai multi ani, nu doar de acum cateva zile. Pentru unii, deciziile mele au fost bune, pentru altii au fost rele, dar in totalitate, deciziile, au fost doar ale mele.
Imi amintesc de copilarie, de vrmea, cand ma gandeam ca o sa mut muntii din loc si o sa fac lucruri marete in fiecare zi. Nu pot sa nu constat cat de frumos visam... Dar sunt dezamagit azi, ca am dezamagit asteptarile copilului de altadata. Ma doare sa vad ca desi timpul a trecut, nu am mutat nici un munte si nici lucrurile cele mai marete pe care le-am facut, nu sunt deloc impresionante. Am trait mereu cu impresia ca sunt cel mai bun, indiferent de ce domeniu era vorba, si ma credeam atat de bun incat nu am depus prea mult efort sa fiu mai bun decat cel pe care il credeam cel mai bun. Am castigat de multe ori, dar fara sa-mi dau seama, pierdeam tot mai mult in fata timpului pe care l-am pierdut degeaba. Nu vorbesc acum de clipele frumoase petrecute alaturi de oamenii minunati pe care i-am cunoscut, ci de timpul, exagerat de indelungat, pe care mi-l-am petrecut incercand sa creez o lume mai buna pentru mine, intr-o viata virtuala. Am construit un numar de vieti virtuale si in majoritatea lor eram cel mai bun, dar in singura lume care conteaza cu adevarat, m-am adancit in mediocritate.
Pe cat de usor imi era sa fiu evidentiat, alte ori, pe atat de greu gasesc acum oportunitatea de a face pasul cu care sa ma aflu inaintea Ursului mediocru care m-a inlocuit. Mentalitatea mea, m-a incetinit, pana cand treptat, nici macar ea nu mi-a ramas. Acum trebuie sa caut ambitia si vointa necesara concurez cu opnenti adevarati, oponenti la picioarele carora, se pleaca cei virtuali. Am fost un visator, dar in visele mele, nu era niciodata atat de dificil sa gasesc scopul vietii si nici mijloacele prin care sa-l ating nu pareau atat de complexe. Azi m-am trezit, dar nu prea mai stiu ce vreau, stiu in schimb ca VREAU! Si daca vreau ceva, indiferent ce e acel ceva, a venit timpul sa si muncesc pentru a avea ceea ce vreau. Desi azi sunt singur, pe o corabie care pluteste in deriva, pe ape tulburi si necunoscute, mai am inca puterea necesara si sper timpul de a o duce la tarm. Pe ce tarm o voi duce? Va spun sincer ca nu stiu. Inca mai caut cel mai potrivit tarm pe care sa cobor si stiu azi mai mult ca oricand, ca imi va fi greu sa-l gasesc. Tot cautand printre lucrurile de pe corabie o panza, care sa prinda vantul prielnic al unei schimbari benefice, am gasit doar un ac, numit persistenta, si drept ata am de gand sa folosesc ambitia. Iar cand degetele imi vor sangera de la atata persistenta, voi strange din dinti si voi privi in larg, unde chiar daca nu se vede de ceata, stiu ca ma asteapta un tarm cu un viitor mai bun decat cel spre care ma indrept, in perioada in care sunt in deriva.
E greu sa recunoastem ca nu am facut prea multe, in a ne construi un viitor, dar unii dintre voi, aveti incomparabil mai mult timp decat mine. Cu cat veti intelege mai repede, ca daca vreti ceva, trebuie sa-l obtineti print propriile puteri, chiar daca poate, soarta a fost mai ingaduitoare in privinta voastra si v-a oferit si alte mijloace de-a obtine ceea ce va doriti. Nu va puteti bucura cu adevarat de un lucru pe care nu l-ati castigat prin fortele proprii. Chiar daca e imbucurator sa il ai, cand il ai ca o incununare a eforturilor tale proprii, chiar si un nimic, valoreaza o avere. Nu trebuie sa ne mai resemnam si sa asteptam tot timpul sa faca altii ceea ce noi nu am avut curajul si puterea sa facem. Trebuie sa invatam sa credem ca putem, si doar pentru ca suntem siguri ca putem, sa nu lasam sa faca altii ci sa facem noi, mai repede si mai bine de fiecare data. In general cand stim ca putem, nu trebuie sa ne opreasca asta sa ne demonstram noua si celorlati ca nici un lucru nu este imposibil.
Piedici si obstacole stau mereu pe drumul pe care ni-l dorim cu adevarat sa-l parcurgem si oricat de usoare ar fi toate drumurile adiacente lui, de fiecare data cand calatorim pe ele, ne intoarcem inapoi atunci cand constientizam ca nu asta ne-am dorit. Trebuie doar sa constientizam si sa speram ca timpul ne mai iarta odata si mai are rabdare cu noi.
Imi amintesc de copilarie, de vrmea, cand ma gandeam ca o sa mut muntii din loc si o sa fac lucruri marete in fiecare zi. Nu pot sa nu constat cat de frumos visam... Dar sunt dezamagit azi, ca am dezamagit asteptarile copilului de altadata. Ma doare sa vad ca desi timpul a trecut, nu am mutat nici un munte si nici lucrurile cele mai marete pe care le-am facut, nu sunt deloc impresionante. Am trait mereu cu impresia ca sunt cel mai bun, indiferent de ce domeniu era vorba, si ma credeam atat de bun incat nu am depus prea mult efort sa fiu mai bun decat cel pe care il credeam cel mai bun. Am castigat de multe ori, dar fara sa-mi dau seama, pierdeam tot mai mult in fata timpului pe care l-am pierdut degeaba. Nu vorbesc acum de clipele frumoase petrecute alaturi de oamenii minunati pe care i-am cunoscut, ci de timpul, exagerat de indelungat, pe care mi-l-am petrecut incercand sa creez o lume mai buna pentru mine, intr-o viata virtuala. Am construit un numar de vieti virtuale si in majoritatea lor eram cel mai bun, dar in singura lume care conteaza cu adevarat, m-am adancit in mediocritate.
Pe cat de usor imi era sa fiu evidentiat, alte ori, pe atat de greu gasesc acum oportunitatea de a face pasul cu care sa ma aflu inaintea Ursului mediocru care m-a inlocuit. Mentalitatea mea, m-a incetinit, pana cand treptat, nici macar ea nu mi-a ramas. Acum trebuie sa caut ambitia si vointa necesara concurez cu opnenti adevarati, oponenti la picioarele carora, se pleaca cei virtuali. Am fost un visator, dar in visele mele, nu era niciodata atat de dificil sa gasesc scopul vietii si nici mijloacele prin care sa-l ating nu pareau atat de complexe. Azi m-am trezit, dar nu prea mai stiu ce vreau, stiu in schimb ca VREAU! Si daca vreau ceva, indiferent ce e acel ceva, a venit timpul sa si muncesc pentru a avea ceea ce vreau. Desi azi sunt singur, pe o corabie care pluteste in deriva, pe ape tulburi si necunoscute, mai am inca puterea necesara si sper timpul de a o duce la tarm. Pe ce tarm o voi duce? Va spun sincer ca nu stiu. Inca mai caut cel mai potrivit tarm pe care sa cobor si stiu azi mai mult ca oricand, ca imi va fi greu sa-l gasesc. Tot cautand printre lucrurile de pe corabie o panza, care sa prinda vantul prielnic al unei schimbari benefice, am gasit doar un ac, numit persistenta, si drept ata am de gand sa folosesc ambitia. Iar cand degetele imi vor sangera de la atata persistenta, voi strange din dinti si voi privi in larg, unde chiar daca nu se vede de ceata, stiu ca ma asteapta un tarm cu un viitor mai bun decat cel spre care ma indrept, in perioada in care sunt in deriva.
E greu sa recunoastem ca nu am facut prea multe, in a ne construi un viitor, dar unii dintre voi, aveti incomparabil mai mult timp decat mine. Cu cat veti intelege mai repede, ca daca vreti ceva, trebuie sa-l obtineti print propriile puteri, chiar daca poate, soarta a fost mai ingaduitoare in privinta voastra si v-a oferit si alte mijloace de-a obtine ceea ce va doriti. Nu va puteti bucura cu adevarat de un lucru pe care nu l-ati castigat prin fortele proprii. Chiar daca e imbucurator sa il ai, cand il ai ca o incununare a eforturilor tale proprii, chiar si un nimic, valoreaza o avere. Nu trebuie sa ne mai resemnam si sa asteptam tot timpul sa faca altii ceea ce noi nu am avut curajul si puterea sa facem. Trebuie sa invatam sa credem ca putem, si doar pentru ca suntem siguri ca putem, sa nu lasam sa faca altii ci sa facem noi, mai repede si mai bine de fiecare data. In general cand stim ca putem, nu trebuie sa ne opreasca asta sa ne demonstram noua si celorlati ca nici un lucru nu este imposibil.
Piedici si obstacole stau mereu pe drumul pe care ni-l dorim cu adevarat sa-l parcurgem si oricat de usoare ar fi toate drumurile adiacente lui, de fiecare data cand calatorim pe ele, ne intoarcem inapoi atunci cand constientizam ca nu asta ne-am dorit. Trebuie doar sa constientizam si sa speram ca timpul ne mai iarta odata si mai are rabdare cu noi.
M am regasit in cateva randuri scrise de tine. :)
ReplyDelete